Co-dependența se manifestă în mai multe etape. Prima etapă este cea de negare a realității care în general se învață încă din copilărie prin puterea exemplului de a nega si a ascunde; a doua etapă este cea de control, în care se încearcă salvarea dependentului prin control și impunere, urmând faza de acuzare, furie, ură, când schimbarea nu s-a produs, dar co-dependentul nu înțelege că puterea de schimbare a dependentului nu are legătură cu el/ea. Iar ultimul pas este acela în care co-dependentul acceptă că propria fericirea nu este dependentă de salvarea celui cu care se regasesc în relația disfunctionala. Recomandăm explorarea acestor etape alături de sprijinul specialistului. Acest articol este destinat doar informării și educării și nu înlocuiește un proces aprofundat de înțelegere a motivelor din spatele dinamicilor nesănătoase din relații.
Co-dependența poate fi interpretată şi din perspectiva triunghiului lui Karpmann, triunghiul dramatic:
Salvatorul – ajută şi preia din responsabilități fie că persoana “salvată” dorește sau nu dorește sa fie salvată. Salvatorului îi place sa spuna “Stai linistit/a, rezolv eu tot”. Salvatorul nu salvează pentru a face un bine, ci pentru că simte nevoia să îngrijească o făptură dependentă și cu cât mai dependent, cu atât mai bine.
Persecutorul – acuză, atacă, nedreptățește, e furios. Persecutorului îi place sa spuna “Este numai vina ta”.
Victima – se spune că “Victima face jocurile” pentru că fără ea, Salvatorul și Persecutorul ar șoma. Victima caută trei lucruri: pe cineva sub aripa căruia să se poată ascunde, pe altcineva spre care să arate cu degetul și evitarea responsabilității pentru propriile acțiuni. Refrenul preferat al Victimei este “bietul de mine!”
Aceste trei roluri sunt preluate de dependent și co-dependent în diferite momente, în funcție de situația care provoacă o schimbare de rol.
Unul dintre primii pași pe care cei doi dintr-o relație de co-dependență ar trebui să îl facă este să recunoască că există o problema și să o adreseze căutând ajutor de specialitate. Co-dependentul ar trebui să meargă la terapie și să încerce să descopere ce anume l-a adus în situația de a susține comportamentul nociv, iar dependentul ar trebui să caute ajutor de la specialiștii care se ocupă cu abuzul de alcool sau substanțe.
Comunicarea dintre două persoane care au o relație copil-părinte sau soț-soție întâmpină deseori probleme ce pot fi rezolvate mult mai ușor decât într-o relație dependent-co-dependent. În momentul în care una dintre persoanele din relația nesănătoasă realizează că există o problema începe de fapt drumul către o comunicare eficientă.
Există o artă de a comunica cu dependentul, este aproape ca învățarea unei limbi noi. Unul dintre primii pași ai co-dependentului este de a știi exact ce vrea să spună și să o spună extrem de clar. Primul „test” este să fie sincer cu privire la capacitatea și forța de a putea impune sancțiunile în cazul în care dependentul nu reușește să se țină de înțelegerile pe care le face cu co-dependentul. Totul se reduce la credibilitatea dependentului și a co-dependentului. Și dacă nu pot fi respectate promisiunile, cerințele, atunci alcoolicul/dependentul va ști acest lucru și va învăța să îl exploateze.
Una dintre metodele prin care dependentul reușește să îl țină agățat pe co-dependent este manipularea. Motivul pentru care dependenții sunt atât de credibili este că atunci când mint reușesc să se convingă și pe ei că minciuna este adevărata. Iar în momentul în care îi este comunicat faptul că nu i-a reușit minciuna, acesta este posibil să devină furios, defensiv sau pedepsitor ca răspuns la această nouă și incomodă situație în care se află, situație în care co-dependentul iese din rolul său și îl forțează pe dependent să devină responsabil. Acestea sunt limite și consecințe importante, stabilite pentru propria demnitate și respect.
Tratamentul nu este responsabilitatea co-dependentului. Vina cu care co-dependentul se încarcă atunci când persoana iubită este pierdută în dependență este copleșitoare. Când ajung în terapie frecvent co-dependenții întreabă “Se va schimbă comportamentul lui dacă eu mă schimb?”. Nu există răspunsuri corecte, în mare parte, deoarece tratarea dependenței nu este responsabilitatea co-dependentului. Rolul lui este să iubească, să încurajeze tratamentul, stabilind în același timp limite sănătoase:
„Te iubesc și te voi însoți la terapie în orice moment al zilei, dar nu te voi duce la casa dealerului, la raionul de alcool și nu îți voi da bani.”
„Te iubesc și vreau să știu cum te pot ajuta să găsești programul de tratament potrivit pentru tine, dar nu voi renunța la propria persoană pentru asta.”
Reacțiile agitate, violente, acuzatiile, controlul excesiv nu vor da roade; certurile cu o persoană intoxicată pot degenera în violență, pentru că alcoolul slăbește capacitatea de a controla emoțiile. Ba mai mult îl vor împinge pe dependent să consume și mai mult. Nu are rost comunicarea cu o persoană care este sub influența băuturii sau drogurilor. Orice discuție cu un consumator problematic, pentru a avea un rezultat pozitiv, trebuie să aibă loc în momentul în care acesta a ieșit de sub influență.
În momentul în care se comunică cu o persoana dependentă este esențial să existe niște bune abilități de ascultare activă, este important ce spune un dependent cât și care este limbajul trupului său:
- Devierea de la subiect: întoarcerea subiectului pe tine, schimbarea subiectului, folosind umorul pentru a schimba starea de spirit.
- Raționalizarea – explică de ce ceva care nu este în mod clar ok, este de fapt ok.
- Minimizarea – Compararea cu exemple extreme, descrierea modului în care acesta ar putea fi mult mai rău, făcând astfel abuzul lor “ok” în raport cu ceilalți.
- Gaslight – mijloace psihologice pentru a-l face pe celălalt să se îndoiască de propria sănătate mintală.
- Evitarea – Pretinzând că nu înțeleg, explicând că “îți faci griji prea mult”.
- Dacă există contact vizual – sunt implicați.
- Dacă se uită la podea – posibil le este rușine.
- Dacă se uită la tavan – sunt exasperați sau se prefac că caută un răspuns (când de fapt trag de timp).
- Dacă se uită în gol – nu mai sunt prezenți la conversație.
- Un grad de tensiune musculară mare indică stres și probabil frică. Ridicarea excesivă a mâinilor arată stare de anxietate și îngrijorare.
Indiferent de modul în care se sfârșește o conversație, este bine ca dependentul să știe că ușa este deschisă pentru alte discuții în viitor, dar că există limite clare pe care trebuie să le urmeze în jurul conversațiilor viitoare (să nu fie intoxicați, să nu țipe). Dependența este o boală, nu înseamnă lipsă de iubire sau respect. Comportamentul este dat de adicție și de posibile afecțiuni asociate dependenței: tulburare depresivă, anxioasă, borderline, bipolară, tulburări ce pot influența semnificativ comunicarea, dar nu o face din cauza co-dependentului, insa co-dependentul o întreține.
Comunicarea dintre co-dependent și dependent necesită atenție și întreținere continuă, toți cei trei participanți din triunghiul dramatic sunt într-un ciclu al schimbării și pot oricând reveni într-una dintre fazele menționate anterior. Întotdeauna oricare dintre ei poate avea o cădere și este nevoie că amândoi să cunoască semnalele și să depună eforturi pentru o viață sănătoasă.